Tabără de grup California State University, L.A. 10-24 Iulie 2019 (5)

Tabără de grup California State University, L.A. 10-24 Iulie 2019 (5)Aventura California State University, L.A. ajunge la final, însă toti suntem câștigați, plini de povești, experiențe de viață și parcă pregatiți, deja, pentru următoarea călătorie.

California State University, în Los Angeles, „Orașul Îngerilor”, supranumit și „capitala creativității”, cu cei mai mulți artiști din întreaga lume, unul din 6 locuitori activând în domeniul  fascinant al creației artistice. Universitatea este la aprox. 30 de minute de centrul orașului, în apropierea însoritelor plaje californiene, locația este ideală pentru studenții care vor să descopere atât fascinantul Hollywood, cât și alte obiective celebre. Campusul oferă condiții de cazare și de studiu moderne, este dotat cu piscină, iar palmierii, cactușii și copacii violeți jacaranda însuflețesc mediul încântător.”

Dragi parinti,

Aventura California State University, L.A. ajunge la final, însă toti suntem câștigați, plini de povești, experiențe de viață și parcă pregatiți, deja, pentru următoarea călătorie.

„însă toti suntem câștigați, plini de povești, experiențe de viață și parcă pregatiți, deja, pentru următoarea călătorie.”

Miercuri și vineri au fost zile de cursuri, câte 8 ore pe zi, dar niciunul dintre copii nu s-a plâns, deoarece au avut profesori foarte cool (după spusele lor), împreună cu care au derulat activități foarte interesante. Absolvirea a avut loc vineri după-amiază și am fost tare mândră să văd că în fiecare clasă elevii remarcați de profesor au fost români și fiecare dintre ei a primit felicitări și a fost aplaudat de toți cei participanți. Toți au obținut maximul de prezențe (30 de ore) și majoritatea maximul de puncte (50).

 Joi și sâmbătă au fost zile de excursii, iar joi și duminică zile cu aniversări, în care i-am sărbătorit pe Anca și Patric, ambii ajunși la vârste de poveste. 

 Joi am vizitat muzeul Getty, unde am descoperit expoziția temporară dedicată bestiarelor (Book of Beasts), am admirat Irișii lui Van Gogh și, cel mai interesant, ne-am întâlnit cu actorul din filmul “O noapte la muzeu”, Owen Wilson, care venise cu fiul său la muzeu și cu care am și făcut poză. 

 În aceeași zi “ne-am întâlnit” cu Jim Morrison, a cărui imagine stăruie încă pe străzile din Venice Beach, ne-am plimbat pe canalele Veneției californiene, iar apoi am admirat apusul în Santa Monica, fără a rata însă fotografiile cu roata și semnul ROUTE 66.

 Sâmbătă, în ultima noastră zi în LA, am vizitat Downtown, am pătruns în atmosfera mexicană pe Olvera Street, dar și în cea americană în Central Market sau la Staples Center. 

 Am văzut un alt fel de walk of fame, de această dată muzical, în fața Muzeului Grammy, iar la apus am urcat la Griffith Observatory pentru o panoramă memorabilă asupra orașului îngerilor, dominat de semnul Hollywood scăldat în razele apusului. 

Până data viitoare, vă invităm să vă bucurați de pozele din tabara în California pe Facebook sau pe Google Photos!

Știm că emoțiile sunt mari la majoritatea părinților și parcă acestea ne urmăresc peste tot, însă biroul Mirunette Education din Bucuresti este disponibil în permanență (telefonic, prin e-mail sau chat). Contactați-ne cu încredere pentru orice întrebare sau cerință, iar noi vom face tot ce putem pentru a vă fi de ajutor. Echipa noastră este la curent cu tot ce se întâmplă în tabără și ne va fi foarte ușor să ținem legătura în acest mod, pentru a fi siguri că informațiile care ajung la dumneavoastră sunt complete și corecte!

Cu drag,

Dana S. – group leader tabara California State University