Tabără de grup New York & East Coast Tour 21 Iulie – 1 August 2019 (2)

Buna ziua, dragi părinți!

Va salutăm cu bine de la NY, unde vremea s-a îmbunătățit și deja este destul de cald. Ultima dată cand v-am scris era programat sa ajungem la Statuia Libertății dar ploaia ne-a dat planurile peste cap. Astfel, am ales sa mergem la Muzeul de Istorie Naturală unde copiii au putut admira aspecte din tipuri diferite de climat si habitate naturale după cum reiese si din fotografii. Apoi,  ca sa ne adăpostim de ploaie, am fost ‘forțați’ sa facem terapie prin shopping la cel mai mare complex comercial din NY, Macy’s. Terapia a funcționat si brusc toți copiii au fost cuprinși de entuziasm. Ziua următoare,  ieri pentru noi, a fost destul de obositoare deoarece ne am intors in campus după miezul nopții.  După cursuri am urcat in Empire State Building,  apoi ne am plimbat si am admirat Central Park si in final am luat cina la Hard Rock Cafe. Întorcându-ne atât de târziu, astăzi copiii sunt destul de obosiți dar cu siguranță că pentru vizitarea Statuii Libertății se vor mobiliza.

Tabara New York East Coast Tour Mirunette

Deocamdată toata lumea este bine, sănătoasă, cu toate ca diferenta dintre încăperile cu AC si căldura de afara este destul de mare. Copiii se înțeleg bine, s-au legat deja prietenii si colaborează frumos cand vine vorba de proiectele de la clasă si nu numai. Unul din momentele cele mai plăcute este la masa de prânz cand toți povestesc veseli ce s-a întâmplat la cursuri, făcând schimb de impresii. 

Tabara New York East Coast Tour Mirunette

Va tinem la curent zilele următoare, cel mai probabil de la cascada Niagara deoarece ne așteaptă ultimele 2 zile pline in NY.

Până la urmatoarele vesti din tabara New York & East Coast Tour , vă invităm să vă bucurați de pozele din tabara pe Facebook sau pe Google Photos!

Va salutăm cu drag din The Big Apple!