Tabara de grup limba Engleza – Rider University, New York, America 18 Iul – 1 Aug 2018 (4)

Tabara New York Rider University MirunetteTabara New York Rider University Mirunette

Dragi parinti, am revenit cu vesti din tabara New York Rider University! Prima săptămână de tabără s-a încheiat cu excursiile la Princeton, Washington și Philadelphia.

La Princeton am vizitat prestigioasa universitate, iar cei mai îndrăzneți au trecut prin portalul din fântâna absolvirii, Vlad M fiind unul dintre ei. În prima zi petrecută la Washington, strecurându-ne printre picături de ploaie, am reușit să vizităm Casa Albă, Memorialele închinate lui Lincoln și Washington și Muzeul dedicat Istoriei Americane. Seara am mâncat în National Harbour și ne-am plimbat pe American Way, unde “ne-am întâlnit” cu foști președinți, primul model Ford – Ford T, cu Neil Armstrong sau cu Marilyn Monroe.

Peste noapte am fost cazați la Hotelul Courtyard by Marriott in Arlington Crystal City, iar în ziua următoare am făcut un tur pietonal în cealaltă parte a capitalei, vizitând Capitoliul, Curtea Supremă de Justiție, Biblioteca Națională și National Air and Space Museum. După ce am luat prânzul în portul din Baltimore, ne-am întors în campus, nu înainte de a face și puțin shopping la unul dintre outleturile de pe drum.

În dimineața de marți am plecat iar la drum, de această dată spre Philadelphia, unde am vizionat un show despre istoria Americii, am vizitat National Constitution Center, am făcut fotografii cu Liberty Bell și am aflat cum s-a tipărit Declarația de Independență, chiar în tipografia din casa lui Benjamin Franklin. Ne-am plimbat, așadar, pe străzile din Philadelphia, am văzut Piața Iubirii cu semnul reprezentativ al orașului LOVE, prima tipografie, prima biserică, casa și locul unde este înmormântat Benjamin Franklin, dar și casa lui Betsy Ross, cea care a cusut primul steag al Americii. Vizita s-a încheiat cu recreerea scenei din filmul Rocky de către Teo C, care a urcat în fugă scările din fața Muzeului de Artă, așa cum făcea Sylvester Stallone.

După-amiază copiii s-au întors la cursuri, iar seara au petrecut-o jucând volei sau dansând la Reverse Party.
Ne mai așteaptă încă o săptămână de experiențe americane, care ne-am dori să nu se mai sfârșească!

Cu drag, Dana S. – group leader tabara New York Rider University

Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara Rider University, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!

 

Tabara New York Rider University Mirunette

Tabara New York Rider University Mirunette