Tabăra de grup limba Engleza Londra UCL 4-18 August 2019 (6)

Dragi parinti, am revenit cu ultimul mesaj din tabara de la Londra UCL!

Vizita de sâmbătă la Cambridge a fost o modalitate foarte potrivită de a încheia aceasta tabără frumoasă. Vremea a ținut cu noi, și celebrul oraș universitar, încărcat de istorie, dar totuși plin de viață, i-a fermecat pe copii, chiar dacă au avut vreme să vadă destul de puțin din el. Vizita a început cu King’s College, atât colegiul in sine, cât și capela lui, remarcabilă prin detaliile ei gotice. Ulterior am mers într-un scurt tur al orașului, oprindu-ne, printre altele, la celebrul măr al lui Newton, care ar fi contribuit la teoria gravitației, conform legendei, dar și la The Round Church, una din cele patru biserici circulare din Marea Britanie, construite astfel deoarece, conform  superstițiilor, spiritele malefice se ascund în colțuri. Copiii au avut și timp liber pentru a explora pe cont propriu și pentru a simți atmosfera specifică a unui centru universitar atât de prestigios. De altfel, atât Londra, și mai precis UCL, dar și Cambridge, au reprezentat pentru câțiva dintre copii nu doar locuri de vizitat, ci și spații de cunoscut mai bine in vederea venirii acolo la universitate în câțiva ani. Cu siguranță timpul petrecut aici nu a făcut decât să contribuie la creșterea motivației celor interesați de a studia in aceste centre.

Tabara Londra UCL
Tabara Londra UCL – excursie Cambridge

Seara a fost dedicată unor ultime plimbări, dar a reprezentat și prilej de emoții provocate de dimensiunile bagajelor, deși până la urmă toată lumea s-a încadrat în standarde. 

Duminică lucrurile organizatorice, respectiv predarea camerelor, recuperarea garanției, transferul către aeroport și trecerea prin filtrul de securitate au mers ca pe roate, astfel încât copiii au mai avut timp liber și pe aeroport, suficient pentru a se relaxa puțin înaintea zborului.

Deși cu toții sunt puțin obosiți și dornici să revină acasă, se observă cu ușurință coeziunea grupului, prieteniile solide create între ei și cât de bine s-au înțeles unii cu ceilalți. Tabăra in sine a fost plină de experiențe frumoase și diverse, de la componenta academică, la plăcerea de a locui în centrul Londrei preț de 2 săptămâni, la vizitele și activitățile de divertisment, dar cu siguranță s-au simțit și mai bine deoarece a fost un grup așa de frumos, cu tineri prietenoși, extrem de compatibili unii cu ceilalți, și care s-au distrat și au râs mult împreună. Deloc surprinzător că își doresc nu numai să mai călătorească, inclusiv în astfel de tabere, ci și mai ales să se revadă. Cu toții au dobândit amintiri foarte frumoase, abilități lingvistice și noi prieteni buni.

Speram sa ne revedem in curand!

Andreea D – group leader

P.S. Vă invităm să vă bucurați de toate pozele din tabara Londra UCL pe albumele foto Facebook si Google Photos!