Tabara grup lb. Engleza, Dublin 31 iul-14 aug – Mirunette 2016 (6)

Tabara Lb Engleza Dublin Irlanda, Christ ChurchTabara Lb Engleza Dublin Irlanda, Christ Church

Dragi parinti, revenim cu ultimele vesti din Dublin!

Ne apropiem de finalul taberei si va marturisim ca pentru noi cele 2 saptamani au trecut pe nesimtite.

Miercuri am vizitat Dublinia – un muzeu istoric interactiv, care se concentreaza pe istoria medievala a orasului Dublin, dar si perioada ocupatiei vikinge, de asemenea ofera reconstituiri vikinge, case medievale si scene din strada. Muzeul este situat vizavi de Christ Church Cathedral, cele doua cladiri fiind unite printr-un pod cu o arhitectura traditionala. Cu aceasta ocazie am vizitat si catedrala medievala, care este cea mai veche dintre cele doua gazduite de capitala, cealalta fiind St. Patrick Cathedral. Tot aici s-au filmat si scene din cunoscutul serial „The Tudors”, iar cateva din rochiile si costumele purtate de actorii Maria Doyle Kennedy (Catherine of Aragon) and Jonathon Rhys Myers (King Henry) sunt expuse in cripta.

Seara ne-am adunat la Irish Night unde am invatat cateva dansuri irlandeze, am cantat despre Molly Malone si The Belle of Belfast City intr-o atmosfera placuta alaturi de o echipa irlandeza formata din 2 muzicieni si o dansatoare.

Joi am petrecut ziua in campus, la diverse sporturi, mai putin cativa dintre noi care au dorit sa mai faca o ultima sesiune de shopping 🙂 Activitatea de aseara a fost Disco, iar incalzirea ne-am facut-o afara la un joc amuzant cu mingi de tenis.

Astazi avem ultima zi de cursuri, ne luam la revedere de la profesori, iar dupa-amiaza vom merge la Science Gallery Dublin.

Sambata avem excursie de o zi intreaga la Glendalough (o vale glaciara din comitatul Wiclow, renumita pentru o asezare timpurie medievala din sec al 6-lea) & Wiclow Gaol (inchisoare transformata in muzeu interactiv care reda viata detinutilor din sec.18 si ofera vizitatorilor o bucatica din trecutul Irlandei).

Vremea se pare ca va tine cu noi, astazi Soarele ne zambeste si se anunta un weekend frumos!

Duminica noapte nu uitati sa ne recuperati de la aeroport! 🙂 Aterizam la 00:50 (ora Romaniei), in noaptea de duminica spre luni.

Pana atunci ne mai bucuram putin de cele cateva zile din tabara din Irlanda !

Hugs & Kisses
Rox & Vikingii

Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara din Irlanda, puteti accesa albumul foto de pe Facebook sau Google Photo, care vor fi updatate in fiecare zi.

Doresti o tabara in Irlanda? Contacteaza-ne si noi te vom indruma pentru a alege cea mai potrivita oferta.

Tabara Lb Engleza Dublin Irlanda, Irish Night

Tabara Lb Engleza Dublin Irlanda, Irish Night