Tabara de Engleza Oxford si Cambridge UK, 23 iul – 6 aug 2017 Mirunette (5)

Tabara internationala Oxbridge 2017 MirunetteTabara internationala Oxbridge 2017 Mirunette

Dragi parinti, implicați în toate activitățile din fiecare zi și seara, aproape ca nu mai avem timp sa va trimitem vesti din tabara internationala de limba engleza din Oxford si Cambridge. Nu știm sa spunem dacă ne place mai mult în Cambridge decât ne-a plăcut în Oxford sau invers, fiecare oraș este unic în felul său, fiecare are povestea și istoria sa fascinanta, cert este faptul ca suntem încântați de tot ce vedem și tot ce se petrece cu noi aici.

Vremea ne face șederea placuta in tabara de vara, ne bucuram de soare și este relativ cald. Nu știm ce activitate din cele la care am participat aici sa așezăm pe primul loc și care pe următoarele, e greu de stabilit o ierarhie intre cele de după amiaza și cele de seara: Egg Protector , Treasure Hunt, Conversațional Club, Mini Olympics sau Mario Kart.

Ne-am distrat grozav la carnaval, îmbrăcați în costume realizate de noi din materiale reciclabile. Am trăit experiențe de neuitat ieri dupa amiază, căci o plimbare cu barca pe râul Cam, de unde am putut vedea o mare parte a universităților orașului, este de neuitat. Orasul este splendid, l -am strabatut si pe jos in lung și lat, am văzut cele 31 de colegii de aici, cine știe,  poate unul dintre ele va găzdui pentru studiu pe unii dintre noi în următorii ani.

Va transmitem de la aproximativ 20 de grade Celsius gândurile noastre dragi, alături de mulțumiri celor care au făcut ca noi sa ne simțim minunat în aceasta tabara de engleza in Anglia!

Ne revedem in curand – duminica, 6 august, aterizam pe aeroportul Henri Coanda cu zborul Tarom RO392 la ora 20:05.

Cu drag,

Mirunettii din tabara Oxford & Cambridge  si group leader Georgina I!

Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Oxford & Cambridge, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!

Tabara internationala Oxbridge 2017 Mirunette

Tabara internationala Oxbridge 2017 Mirunette