Tabara limba Germana, Germania, Munchen Adventure, 22 Iul – 5 Aug (11)

Tabara limba Germana, Germania, Munchen Adventure

Dragii noștri, revenim din tabara germana Munchen Adventure.

Așa cum vă anunțam, ieri am avut excursiile de jumătate de zi. De aceea, după masa de prânz, ne-am împărțit în 3 grupe și am plecat fiecare către destinația aleasă. Din grupul nostru nu au fost alese decât două excursii, cea de la Grünsee sau cea de la Taubenstein. Cei care au vrut o drumeție mai relaxantă au ales a doua variantă pentru că acolo se urca la 1693 de metri cu o telecabină, pentru a putea admira un peisaj de vis și pentru a te putea delecta cu ceva răcoritor, având in vedere că ziua a fost extrem de călduroasă.

 

Pentru cei mai aventuroși a existat varianta Grünsee, unde, după un drum de aproximativ 2 ore în urcare, câteodată prin pădure sau pe teren extrem de accidentat, ajungeai la un lac de munte, format între copaci, un lac care părea desprins din basme. Acolo copiii au putut să înoate, să facă plajă sau pur și simplu să admire natura. Vă putem spune că experiența a meritat tot efortul nostru.

 

Seara a fost și ea destul de relaxantă. Unii au jucat volei, alți au tras cu laserul, au jucat tenis de masă sau volei. Pentru cei prea obosiți pentru aceste activități, a existat un foc de tabără unde au putut coace din nou pâine pe băț.

 

A fost o zi interactivă dar și extrem de obositoare. Totuși ne bucurăm că am putut face față cu brio și că ne-am distrat enorm.

 

Vă pupăm,

Dapfni și trupa?

 

 

P.S. Pentru a fi la curent cu ce se întampla în tabara din Germania, puteti accesa albumele foto de pe Facebook si Google Photos, care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!