Tabara Germana, Germania, Munchen Adventure, 22 Iul – 5 Aug (14)

Tabara Germana, Germania, Munchen Adventure

Revenim din tabara germana Munchen Adventure.

Deși eram conștienți că va sosi și această zi, nu credeam că vom fi totuși atât de triști… se pare că în aceste două săptămâni s-au legat prietenii, pe care unii dintre noi le vom păstra mult timp de acum încolo. În afară de asta, timpul parcă a zburat și cele două săptămâni au fost doar ore. Ne-am fi dorit cu toții să mai rămânem măcar o săptămână, dar chiar dacă acest lucru nu este posibil, rămânem cu amintirile, cu orele frumoase de curs, cu experiențele adunate și cel mai important cu amprentele lăsate de oamenii cu care am intrat în contact.

Dar de ajuns cu sentimentalismele, căci de acestea vom avea timp și mâine înainte de plecarea noastră matinală.?

Astăzi a fost ultima excursie din această tabără iar vremea parcă a ținut morțiș să o înfrumusețeze. Unii dintre noi, mai pasionați de fotbal, am vizitat Allianz Arena, am putut poza vestiarele, sala de conferință, stadionul etc., am aflat informații noi despre FC Bayern și am dat o tură prin magazinul oficial, de unde am ieșit fiecare cu câte un suvenir. Alții au ales să viziteze Deutsches Museum, unde au putut admira exponate din mai multe domenii și au putut afla lucruri noi, lucruri pe care să le poată folosi în viitor. Ce-a de-a treia grupă a făcut un tur al orașului, a admirat arhitectura celor mai importante obiective și a descoperit puțin mai mult din istoria Münchenului. Oricare ar fi fost varianta aleasă, cu toții s-au distrat de minune și au savurat ultima zi petrecută cu prietenii din tabără.

Seara a fost extrem de relaxantă, cu jocuri multiple, cu o mică ședință înainte de plecare, cu semnături pe tricouri, împachetat de bagaje și îmbrățișări nesfârșite.

Mâine în sfârșit o să vă strângem în brațe, dragii noștri! Și acest lucru ne mai alină din tristețe. Suntem nerăbdători să povestim live cum a fost, să vă arătăm poze dar și să vă simțim aproape. Mai e puțin…

 

Pe curând,

Dapfni și trupa?

P.S. Pentru a fi la curent cu ce se întampla în tabara din Germania, puteti accesa albumele foto de pe Facebook si Google Photos, care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!