Tabara Dublin, Irlanda, 30 iul – 13 aug 2017 (5)

Tabara de Engleza Dublin, Irlanda, 30 iul - 13 aug 2017 MirunetteTabara de Engleza Dublin, Irlanda, 30 iul - 13 aug 2017 Mirunette

Dragi parinti,

Revenim cu noi vesti din tabara Dublin.

Joi după cursuri copiii au fost conduși într-un alt tur de stadion – de data aceasta, stadionul Aviva. După un scurt timp petrecut acolo, am mers in parcul Herbert, vizitând in drumul nostru și cartiere tipice irlandeze. Seara a fost dedicată karaoke-lui , activitate ce s-a dovedit foarte populara in randul copiilor. Grupul nostru a fost melodios și entuziasmat – avem câțiva copii cu voci foarte frumoase (Alexia, Daria, Alex Nedelcu), cel al italienilor doar entuziast ;). La sfârșitul serii copiii au învățat să cânte câteva cântece tradiționale irlandeze ( inclusiv balada lui Molly Malone, a cărei statuie au văzut-o în oraș).

Vineri după cursuri am mers in Dublin, pentru free time, pe care copiii l-au petrecut admirând orașul și făcând shopping. Seara am vizionat filmulețele realizate de ei, ceea ce a generat multă distracție, tinand cont de bloopers incluse. Unele filmulețe au fost inspirate de fapte reale (copii care și-au uitat cardurile în cameră si s-au încuiat pe dinafară). Cei doi activity leaders, Richard si Marc, au asigurat jurizarea, dar toate filmuletele au fost apreciate.

Sâmbătă după cursuri vom avea o mini excursie in Dun Laoghaire Harbour, iar duminică va fi o excursie de o zi întreagă în Belfast.

Iulia M & Andreea D – group leaderi tabara Dublin

Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara de la Dublin, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu noi fotografii!

Tabara de Engleza Dublin, Irlanda, 30 iul - 13 aug 2017 Mirunette

Tabara Dublin, Irlanda, 30 iul – 13 aug 2017 Mirunette

Tabara de Engleza Dublin, Irlanda, 30 iul - 13 aug 2017 Mirunette

Tabara Dublin, Irlanda, 30 iul – 13 aug 2017 Mirunette

Tabere Irlanda Mirunette