Mesaj Group Leader: Tabara de vara Hochst, Frankfurt – Germania (ziua 3)

Marti, 08.07.2014

 Bine v-am regasit!

Iata ca a mai trecut o zi iar noi am reusit sa mai adaugam cate ceva in sertarasul cu amintiri. Ziua de azi a inceput in mod obisnuit cu trezirea, spalarea si micul dejun. Apoi am fost impartiti in grupe in functie de nivelul de cunostinte rezultat in urma testului de ieri. Fiecare grupa a primit cate o culoare: rosu, galben, albastru, portocaliu si verde,  pornind de la incepatori si terminand cu cei mai avansati. Orele au fost interactive asa ca au trecut destul de repede.

Dupa masa de pranz a urmat o mica pauza inainte de activitatile planificate. Pentru cei care au ore extra de germana, aceasta a fost inlocuita cu o noua runda de exercitii.

Desi a fost o zi putin ploioasa, impatimitii fotbalului, printre care si Robert si Petru, nu s-au dat batuti, petrecand cateva ore pe terenul special amenajat. Sergiu, Edy si Stefan au ales tenisul de masa, Smaranda si Teodora au pregatit un cantec cu ajutorul unor pahare iar Nati si Petru cel mic au confectionat diverse lucruri in atelierul de creatie.

Dupa cina a urmat programul de seara unde am facut karaoke, am jucat Uno si Twister, ne-am desenat mainile pe un banner, am dansat si am socializat cu multi copii din alte tari.

Acum suntem curiosi sa aflam scorul meciului Gemania-Brazilia. Auzim artificii care se dau afara deci trebuie sa fie ceva de bine. Maine dimineata vom verifica tabelul cu scorurile afisat la sala de mese. Yupiii!!!

Oferta completa de tabere in Germania o gasesti aici.