Tabara de limba Engleza New York, Fordham University 2017 – Mirunette (2)

fordham universityfordham university

Fordham University 2017

Dragi părinți,

După un zbor inatarziat dar lin am aterizat la Paris – norocul a fost de partea noastră încât nu s-a rătăcit niciun bagaj!

Drumul nostru a început cu o noapte spontană la Paris, timp în care s-au consolidat prietenii vechi și s-au construit unele noi. A doua zi am lăsat în urma orașul luminilor, după o ședere confortabila și un mic dejun și prânz excelent (mai ales deserturile) și toată lumea a pornit entuziasta către marea aventura americană.

New York ne-a întâmpinat ploios și răcoros, iar seara târziu am ajuns la destinatie rupți de oboseala, dar fericiți să ne vedem în campusul remarcabil al Universității Fordham. A fost foarte frig in camera din cauza aerului conditionat reglat pe gustul americanilor, dar acum s-a rezolvat si ne este bine.

Nu degeaba este cunoscut drept orașul care nu doarme niciodata: prima zi a început dis de dimineața, cu micul dejun și testul de plasare, unde elevii români au impresionat ca de fiecare data cu un nivel ridicat de cunoștințe. Au urmat primele lecții, unde au avut ocazia să învețe și să își exerseze abilitățile de limba engleză alături de elevi din alte tari.

După un prânz îmbelșugat care a satisfăcut toate preferințele, am inițiat vizita in Manhattan cu un monument impactant… World Trade Center, Ground Zero. Am vizitat muzeul impresionant pentru a afla mai multe despre acest eveniment și am admirat fântânile inverse construite pe amprenta clădirilor gemene.

În districtul financiar am făcut poze cu taurul de pe Wall Street – un simbol al prosperității și al încrederii in puterea financiara a New York-ului.

Am pornit înapoi spre campus in aventura new yorkeză cu metroul, care ne-a adus mai aproape de cotidianul pitoresc al orașului.

Au urmat cina și games night, prilej cu care distractivul s-a îmbinat cu utilul, toate jocurile desfasurandu-se evident in limba engleză!

Ne pregătim pentru o zi bogată de mâine și o nouă vizită în Manhattan.

Va lasam sa va delectati cu pozele realizate pana acum, de pe drum (de oboseala nu am apucat sa vi le trimitem imediat) si de ieri din NY.

Cu drag,

Miruna, Alex și Mirunettii mici

Pentru a fi la curent cu ce se intampla in tabara, puteti accesa albumele foto de pe Facebook sau Google Photos, care vor fi actualizate pe parcursul taberei cu cele mai noi fotografii!

Miruna si Alex

PS: Avem o veste excelentă: s-a prelungit șederea aici cu o zi, iar toată lumea este foarte încântată ca vom putea duce aventura până la capat. Deja organizam activități distractive pentru aceasta zi!

fordham university

fordham university